Un tânăr de 19 ani, condamnat la patru luni de închisoare pentru că a hărțuit-o pe Selena Gomez

Un tânăr de 19 ani, condamnat la patru luni de închisoare pentru că a hărțuit-o pe Selena Gomez
Publicat: 08/02/2014, 19:06
Actualizat: 03/02/2019, 19:06

Juan Garcia, un tânăr în vârstă de 19 ani, a fost condamnat vineri la patru luni de închisoare pentru că a hărțuit-o pe actrița și cântăreața americană Selena Gomez, informează contactmusic.com.

Bărbatul, care a fost arestat pe 25 ianuarie, în fața casei Selenei Gomez, nu s-a opus acuzațiilor. El a fost condamnat la patru luni de închisoare, pe care le va executa la închisoarea districtuală din Los Angeles, iar, împotriva sa, justiția a emis un ordin de restricție, care prevede că tânărul trebuie să păstreze o distanță de cel puțin 130 de metri față de cântăreață. Ordinul de restricție emis de instanță este valabil timp de trei ani după eliberare lui Juan Garcia din închisoare.

Juan Garcia a declarat poliției că este un admirator înfocat al Selenei Gomez și că a călătorit din Arizona, unde locuiește, ca să o vadă pe cântăreață. După executarea pedepsei, acesta se va afla timp de trei ani sub supraveghere și va trebui să respecte ordinul de restricție, conform site-ului tmz.com.

Poliția a ajuns la domiciliul Selenei Gomez, pe 25 ianuarie, după ce un membru al familiei acesteia a sunat la serviciul de urgență 911, afirmând că a văzut pe cineva furișându-se pe proprietate.

Nu se știe dacă Selena Gomez, care a petrecut două săptămâni într-un centru de dezintoxicare la începutul lunii ianuarie, se afla sau nu în casă în momentul respectiv.

Născută în Dallas, Selena Gomez a început să joace în filme de la vârsta de 7 ani și a primit primul său rol major în 2003, în „Spy Kids 3-D: Game Over”. A devenit cunoscută interpretând-o pe vrăjitoarea Alex Russo în producția Disney „Wizards of Waverly Place”, care a fost lansată în 2007, iar în 2009 a câștigat un premiu Emmy.

În 2011, Selena Gomez și-a lansat cel de-al treilea album, „When The Sun Comes Down”, după ce, în 2010, cucerise fanii din toată lumea cu „A Year Without Rain”, un follow-up al materialului ei discografic de debut, „Kiss & Tell”. „A Year Without Rain”, recompensat cu aur de Hollywood Records, i-a prezentat pe Selena și formația ei, The Scene, într-o cu totul altă lumină.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
Cum poţi calcula când ieşi la pensie. Vârsta de pensionare se va modifica în funcţie...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Povestea dramatică a unei bătrâne care a sunat la 112 în încercarea de a lua...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din...
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
A murit maestrul teatrului romanesc. Marele actor al României s-a stins
S-a aflat abia acum. Misterul despre părul lui Neti Sandu, rezolvat
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Dumitru Prunariu: „În spațiu ești cetățean al planetei. Ești om”
×